România dispune de aproximativ 7,7 miliarde de euro din fonduri europene destinate digitalizării, însă nivelul de adopție a tehnologiilor avansate în mediul de afaceri rămâne scăzut. În ciuda disponibilității acestor resurse și a unei industrii IT&C care generează anual 26,5 miliarde de euro, doar 28,7% dintre companii utilizează tehnologii precum cloud sau AI. În același timp, doar 30,1% din populația țării posedă competențe digitale de bază, conform datelor DESI 2026.
Corina Vasile, director executiv al ANIS, atrage atenția asupra modului în care Guvernul a decis organizarea instituțională a acestui proces. Deși programul de guvernare prevedea mutarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) în subordinea directă a premierului pentru a crea un centru unic de decizie, prima ordonanță de urgență a schimbat această direcție. Prin OUG 40/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 20 octombrie, ADR rămâne sub Ministerul Economiei, fiind coordonată de un ministru delegat pentru digitalizare și inteligență artificială.
Această decizie administrativă ridică semne de întrebare privind responsabilitatea și eficiența execuției proiectelor de transformare digitală. Corina Vasile subliniază că, în absența unui coordonator cu autoritate reală, riscul este ca proiectele să fie implementate fragmentat, fără interoperabilitate între instituții. Dacă fiecare componentă a unui serviciu public digital are propriul responsabil și buget, fără o arhitectură comună, rezultatul va fi o experiență deficitară pentru cetățeni și companii, care vor rămâne pur și simplu intermediari între sisteme care nu comunică.
Structura propusă de noua ordonanță introduce mai multe niveluri de decizie, de la Prim-ministru la ministrul delegat și ministrul Economiei. ANIS avertizează că multiplicarea acestor centre de coordonare poate duce la o situație în care responsabilitatea devine difuză, fiind imposibil de identificat cine răspunde pentru rezultatele obținute. Lipsa unor mecanisme clare de selecție pentru conducerea ADR și a unui mandat legal solid ar putea transforma noul mecanism într-o simplă etichetă administrativă, fără capacitatea de a impune standarde comune.
Impactul economic al lipsei de digitalizare este resimțit direct de companii prin costuri suplimentare și pierderi de productivitate. Lipsa unui cadru predictibil și a unor servicii publice digitale eficiente îngreunează procesele de autorizare sau raportare. De asemenea, după încheierea perioadei de finanțare prin PNRR, necesitatea unei coordonări multianuale devine critică. Industria solicită o anvelopă financiară dedicată și o consultare structurată pentru a asigura că investițiile produc efecte transversale și nu rămân doar proiecte izolate.
În contextul în care România se confruntă cu provocări economice semnificative, precum cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană în anul 2025, eficiența resurselor devine vitală. Digitalizarea este văzută ca un motor de creștere, însă succesul țintelor pentru anul 2030 — de atingere a unei rate de 40% pentru tehnologii avansate și 50% pentru competențe digitale — depinde de capacitatea instituțiilor de a trece de la simpla consumare de fonduri la o transformare reală a administrației.