Modificările legislative aduse OUG nr. 109/2011 privind guvernanța întreprinderilor publice au creat un sistem în care interesele de patronaj politic prevalează asupra eficienței economice. Procesul de amendare, care a inclus aproximativ 33 de modificări, a transformat cadrul legal într-un instrument de conservare a mecanismelor de extragere a rentelor. Acest nou model instituțional funcționează ca o recalibrare birocratică ce întreține interesele partidelor politice aflate la putere, îndepărtând România de standardele internaționale stabilite de OECD.
Autoritatea pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este prezentată ca o structură incapabilă să își îndeplinească misiunea din cauza limitărilor operaționale. Cu un număr de aproximativ 88 de posturi, această autoritate trebuie să monitorizeze un portofoliu de 1400 de întreprinderi publice. Lipsa digitalizării și a utilizării inteligenței artificiale face imposibilă monitorizarea eficientă, în condiții în care nu există nicio distincție clară între funcțiile de monitorizare și cele de evaluare în reglementările actuale.
Sistemul de recrutare a administratorilor a fost modificat, renunțând la utilizarea firmelor independente de recrutare în favoarea unor comisii de selecție politizate. Aceste comisii sunt compuse din reprezentanți AMEPIP, ai ministerelor tutelare și un expert declarat independent, însă subordonat politic Secretariatului General al Guvernului. Acest model permite influența ministrilor sau a autorităților locale asupra procesului, transformând selecția candidaților într-o simplă formalitate pentru decizii luate deja în mod informal.
Procesul de selecție este marcat de o birocrație excesivă și de utilizarea unor formulare care nu sunt reglementate legal. Candidatilor li se solicită documente redundante sau de depus în format letric, o cerință considerată abuzivă și o șicană menită să descurajeze participarea persoanelor calificate. De asemenea, există cazuri în care comisii de selecție elimină candidați pe baza unor interpretări eronate ale legii sau prin solicitarea unor acte care nu sunt prevăzute de normele în vigoare.
Obligația de raportare a întreprinderilor publice este extrem de voluminoasă, impunând peste 14 raportări anuale pentru fiecare companie. Această povară administrativă este aplicată uniform, indiferent dacă firma este o corporație mare sau o unitate mică, generând costuri umane și financiare considerabile. În loc să crească transparența, această inflație de documente servește mai degrabă ca un instrument reactiv pentru înlocuirea directorilor și administratorilor în funcție de schimbările politice.
Guvernanța corporativă în România suferă de un fenomen de mimetism instituțional, prin care se aplică la companii mici structuri de control specifice marilor corporații listate la bursă. Această suprabirocratizare include constituirea unor comitete de audit, de risc sau de remunerare care generează doar costuri suplimentare. În absența unei monitorizări reale a tranzacțiilor și a auditurilor de tip Forensic, aceste structuri nu reușesc să reducă hazardul moral sau riscul de exploatare a resurselor statului.