Curtea Constituțională a decis, într-un vot unanim, că anumite prevederi care vizează protecția și promovarea drepturilor copilului sunt neconstituționale. Judecătorii au invalidat sintagma „sau acesta a săvârșit o faptă cu violență”, care era utilizată pentru a justifica plasarea obligatorie a minorilor într-un serviciu de tip rezidențial specializat. Această decizie vine în urma unui dosar în care a fost admisă o obiecție de neconstituționalitate privind modificările aduse Legii nr. 272/2004.
Instanța constituțională a argumentat că introducerea mențiunii privind faptele cu violență în reglementarea plasamentului în centre specializate încalcă cerințele de claritate și previzibilitate ale legii. Conform judecătorilor, formularea este prea vagă pentru a permite identificarea exactă a tipului de fapte care ar declanșa aplicarea acestei măsuri specifice. Din acest motiv, prevederea nu respectă standardele de calitate ale legii impuse de Constituție, deoarece nu oferă un cadru juridic precis.
O altă problemă identificată de CCR vizează reglementarea simultană, atât ca infracțiune, cât și ca contravenție, a situației în care părinții nu participă la programele de consiliere psihologică. Curtea a constatat că această suprapunere de regimuri juridice pentru aceeași faptă creează confuzie și încalcă principiul legalității prevăzut de articolul 1 alineatul (5) din Constituție. De asemenea, utilizarea neuniformă a termenilor „părinți” și „reprezentant legal” a fost considerată o sursă de incertitudine în aplicarea legii.
În ceea ce privește consilierea psihologică, CCR a stabilit că instanța poate dispune participarea minorilor sub 14 ani la programe speciale, chiar și fără acordul părinților. Această măsură este considerată o ingerință minimă în drepturile părintești și urmărește interesul superior al copilului. Deși reprezentanții legali pot fi ascultați în cadrul procedurii judiciare, acordul sau dezacordul acestora nu mai poate fi un factor care să condiționeze decizia finală a instanței.
Curtea a subliniat că legislația nu poate impune răspundere penală unui copil sub 14 ani, fiind în contradicție cu Codul penal. Judecătorii au observat o imprecizie în stabilirea persoanei care răspunde pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, riscând să sugereze că minorul este responsabil penal. Totodată, s-a precizat că plasamentul în centre rezidențiale este o măsură de asistență socială pentru îngrijire și integrare, nu o măsură educativă pentru minorii cu vârste între 14 și 18 ani.
Protecția drepturilor minorilor este reglementată prin Legea nr. 272/2004, care stabilește cadrul juridic pentru promovarea drepturilor copilului în România. Această lege guvernează procedurile de asistență socială și măsurile de protecție aplicabile în situațiile în care drepturile fundamentale ale minorilor sunt puse în pericol, asigurând un echilibru între autoritatea părinților și intervenția statului.