Înalta Curte de Casație și Justiție a emis joi seară o comunicare prin care precizează că decizia pronunțată de CEDO privind neplata integrală a restanțelor salariale ale magistraților și litigiul de care este parte împotriva Guvernului României reprezintă două chestiuni juridice distincte. Instituția subliniază necesitatea unei analize integrate a deciziei europene, raportată la circumstanțele concrete ale cauzei și la ansamblul considerentelor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, evitând astfel interpretările selective.
Conform comunicatului, cauza analizată de instanța europeană a vizat compatibilitatea mecanismelor de eșalonare și a întârzierilor în executarea hotărârilor judecătorești cu garanțiile oferite de Convenție. În schimb, litigiul inițiat de ÎCCJ nu a avut ca obiect contestarea posibilității legale de eșalonare a obligațiilor financiare sau înlăturarea mecanismelor de care dispune legiuitorul. Magistrații au susținut că problema juridică supusă instanței naționale vizează respectarea de către autoritățile executive a propriului cadru normativ stabilit.
Înalta Curte de Casație și Justiție a evidențiat că este esențială distincția între posibilitatea statului de a reglementa modalitatea și calendarul executării unor obligații și obligația autorităților de a respecta regulile pe care ele însăși le-au instituit. Aceasta include asigurarea resurselor bugetare necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești, conform calendarului de eșalonare stabilit unilateral de către guvern. Decizia CEDO nu reprezintă, prin urmare, o soluționare a litigiului inițiat de ÎCCJ.
În acest context, magistrații europeni au considerat cererile magistraților români, care au reclamat neplata restanțelor în 2024, ca fiind „vădit neîntemeiate”. CEDO a menționat că autoritățile interne au gestionat constrângeri economice și bugetare într-o conjunctură dificilă, aplicând ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor. De asemenea, instanța a subliniat că judecătorii naționali care puteau beneficia de acele remunerații erau susceptibili să genereze un conflict de interese.
Instanța europeană a constatat totodată că sumele datorate tuturor celorlalți funcționari erau mult mai mici decât cele datorate magistraților. CEDO a menționat că reclamanții nu fac parte dintr-un grup vulnerabil și că neplata integrală și imediată nu i-a privat de singurul lor mijloc de subzistență. Decizia a luat în considerare faptul că autoritățile au aplicat ajustări necesare în contextul unei crize economice de durată, gestionând resurse financiare insuficiente.
Această dispută juridică se înscrie într-un cadru de gestionare a obligațiilor financiare ale statului, unde executarea hotărârilor judecătorești definitive este un principiu fundamental al statului de drept. ÎCCJ reamintește că, deși executarea poate fi eșalonată în condiții determinate, acest lucru nu poate echivala cu înlăturarea obligației de plată sau cu lipsirea de efecte a deciziilor judecătorești definitive emise de instanțele naționale.