Gazetarul Ion Cristoiu a analizat în cadrul unei rubrice editoriale eșecul candidaturii lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Francofoniei. Această nealegere, care a avut loc în Cambodgia, este descrisă de autor ca fiind unul dintre cele mai mari eșecuri ale României din perioada postdecembristă. Critica vizează modul în care instituțiile statului au fost implicate în susținerea unei persoane fizice, în detrimentul intereselor naționale concrete.
Conform analizei lui Ion Cristoiu, România nu este o țară francofonă, deoarece nu a fost colonie a Franței și nu posedă o legătură structurală cu această limbă. Autorul susține că organizarea Francofonia reprezintă, în esență, o rămășiță a nostalgiei Franței de a fi o mare putere. Din acest motiv, implicarea statului român pentru a susține o candidatură individuală este considerată o eroare de strategie externă, deoarece funcția de secretar general aparține unei persoane, nu unei țări.
Un alt punct criticat este utilizarea resurselor statului pentru a promova Dacian Cioloș. Ion Cristoiu a menționat că inițiativa de a angaja prestigiul, banii și instituțiile României pentru o persoană fizică ar putea fi interpretată, în termenii DNA, ca un abuz în serviciu. El subliniază că funcția de secretar general nu crește automat prestigiul țării, deoarece alegerea poate fi una a unei persoane din locații precum Congo, Rwanda sau Quebec.
Eșecul este accentuat de efortul de promovare publică depus de Nicușor Dan, care a transformat această candidatură într-un pariu public mondial. Nicușor Dan a participat la summit pentru a susține candidatura, a lansat proiectul la Cotroceni pe 23 martie și a plecat la ONU pentru a pleda în acest sens. Mai mult, acesta s-a întâlnit cu reprezentanți din Africa pentru a încerca să îi convingă să voteze pentru Dacian Cioloș.
Ion Cristoiu a criticat lipsa de consultare cu specialiștii și cu instituțiile de informații, precum SIE, înainte de luarea deciziei. El a afirmat că Administrația Prezidențială ar fi trebuit să evalueze șansele de succes, care ar fi putut fi de doar 10%. Lipsa unei cumpăniri prealabile și luarea deciziilor de politică externă „pe picior” sau la întâmplare reprezintă, în opinia sa, o slăbiciune gravă a Președinției.
În contextul actual al politicii externe, deciziile de acest tip sunt monitorizate atent de observatorii instituțiilor de stat. În perioada recentă, discuțiile despre stabilitatea și direcțiile de acțiune ale administrației publice au devenit un subiect central în analiza riscurilor de guvernare. Această situație subliniază importanța unei planificări strategice riguroase în cadrul deciziilor care implică bugetul și imaginea externă a statului român.