În anii 1980, Nicolae Ceaușescu a implementat măsuri severe de raționalizare a energiei electrice și a gazelor naturale, transformând viața cetățenilor într-o experiență marcată de frig și întuneric. Această strategie a fost adoptată cu scopul de a achita datoria externă a țării, care ajunsese la aproximativ 10,4 miliarde de dolari. Decizia a prioritizat menținerea producției în sectorul industriei grele în detrimentul nivelului de trai al populației române.
Primele restricții majore au fost impuse prin Decretul nr. 240 din 29 iunie 1982, care a obligat la o reducere de 20% a consumului de energie electrică față de nivelul din 1981. În același timp, autoritățile au plafonat temperatura maximă în locuințe și birouri la 18°C și au majorat tarifele pentru energie. Începând cu ianuarie 1982, au apărut primele întreruperi programate ale curentului electric destinate consumatorilor casnici, proces care s-a intensificat ulterior.
Perioada 1984-1985 a marcat transformarea acestor întreruperi într-o rutină zilnică pe întreg teritoriul țării. Curentul electric era tăiat seara, fără niciun avertisment prealabil, pentru câteva ore, în timp ce iluminatul stradal a fost redus la un nivel minim. De asemenea, programul televiziunii a fost limitat drastic, oferind doar două ore de difuzare pe zi, într-un context de criză economică profundă.
Lovitura decisivă a fost dată în februarie 1987, prin emiterea unui decret pentru raționalizarea extremă a consumului de gaze și energie. Obiectivul oficial era reducerea cu 20% a consumului electric în gospodării și cu cel puțin 30% pentru activitățile neproductive din unitățile economice. Nicolae Ceaușescu a subliniat în ședințe că intenția este de a sacrifica traiul oamenilor pentru a asigura producția industrială, sugerând chiar ca familiile să locuiască într-o singură cameră.
Sancțiunile pentru nerespectarea cotelor de consum au fost extrem de riguroase, incluzând tarife de până la cinci ori mai mari pentru cei care depășeau limitele. Pentru energia electrică, depășirea cotei ducea la aplicarea unor tarife de 2,50 lei/kWh, în timp ce prețul standard era de 0,65 lei. În cazul gazelor, depășirea repetată a consumului normat putea culmina cu întreruperea definitivă a alimentării cu utilități la nivelul întregului bloc.
Această perioadă de austeritate extremă a fost caracterizată de o gestionare rigidă a resurselor, unde controlul consumului era monitorizat prin contoare de bloc. În contextul unui salariu mediu net situat între 2.500 și 3.000 de lei la sfârșitul anilor '80, costurile suplimentare impuse prin decretele de raționalizare au afectat grav capacitatea de subzistență a cetățenilor.