Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că regula europeană privind menținerea domiciliului fiscal inițial de către funcționari și agenți ai Uniunii se aplică și impozitului pe donații. Decizia a fost pronunțată la 15 octombrie 2026 în cadrul cauzei C-275/25, Kolwager. Litigiul a vizat un angajat al Băncii Europene de Investiții, căruia administrația germană i-a impus un impozit de 56.000 de euro pentru o donație de 300.000 de euro primită de la fratele său.
Conflictul juridic a început după ce angajatul, care plecase din Austria în Luxemburg în 1995 pentru a lucra la BEI, s-a stabilit în Germania după căsătoria din 2010. Deși își folosea și apartamentul din Luxemburg, administrația fiscală germană a considerat că beneficiarul a dobândit un domiciliul fiscal suplimentar în Germania. Această decizie de impunere, emisă la 13 aprilie 2017, a fost contestată de contribuabil, care a câștigat inițial în fața Tribunalului Fiscal din Renania-Palatinat pe 16 septembrie 2021.
Instanța germană Bundesfinanzhof a sesizat CJUE pentru a clarifica dacă regula europeană acoperă și donațiile și dacă mutarea într-un al treilea stat schimbă domiciliul fiscal. Curtea a explicat că, deși Protocolul nr. 7 menționează impozitele pe venituri, avere și moștenire, noțiunile fiscale trebuie interpretate uniform în dreptul UE. Deoarece impozitul pe donații implică un transfer gratuit de bunuri, similar cu moștenirile, acesta este inclus în domeniul regulii de protecție a domiciliului fiscal inițial.
O altă clarificare importantă vizează efectul mutărilor din motive personale după începerea activității europene. CJUE a precizat că personalul vizat își păstrează domiciliul fiscal în statul membru unde se afla la angajare, chiar dacă își mută ulterior reședința în alt stat. Astfel, pentru angajatul din dosar, nu i se poate atribui un domiciliu fiscal suplimentar în Germania, deoarece stabilirea acestuia nu depinde de alegerea persoanei, atât timp cât aceasta rămâne în serviciul Uniunii.
Miza acestui caz este semnificativă din cauza diferențelor dintre sistemele naționale, Austria având eliminat impozitul pe donații încă din 2008. Păstrarea domiciliului fiscal în Austria contează pentru impunerea de 56.000 de euro contestată în Germania, fără ca hotărârea să creeze o scutire generală. Curtea a subliniat că funcționarii trebuie să locuiască la locul de repartizare sau la o distanță compatibilă cu atribuțiile, deci păstrarea domiciliului fiscal nu oferă o libertate nelimitată de locuire.
Regulamentele europene privind statutul personalului urmăresc o repartizare previzibilă și neutră a competențelor fiscale între statele membre. Prin această interpretare, se asigură că statul de origine păstrează competența fiscală pentru categoriile de venituri protejate prin protocoalele UE. Această abordare previne situațiile în care angajații instituțiilor europene ar putea fi taxați dublu sau în mod arbitrar de statele în care își mută locuința pentru motive private.