Organizații din Țările de Jos și Portugalia au sesizat Comisia Europeană la data de 15 octombrie 2026, solicitând declanșarea unor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Reclamanții susțin că menținerea unor tratate bilaterale de protecție a investițiilor cu țări din afara Uniunii Europene permite investitorilor să conteste în arbitraj internațional decizii privind protecția mediului, taxarea profiturilor sau aplicarea sancțiunilor economice. Sesizările vizează compatibilitatea acestor acorduri cu dreptul european, însă Comisia urmează să evalueze argumentele înainte de a decide dacă există motive pentru inițierea unor proceduri oficiale.
În Țările de Jos, reclamanții invocă exemple concrete de conflicte juridice, precum litigiile privind închiderea exploatării de gaze Groningen sau taxarea profiturilor excepționale. Un caz menționat este cel al companiei Petrogas, din Oman, care ar fi inițiat în 2025 un arbitraj legat de contribuția de solidaritate aplicată profiturilor din sectorul energetic. De asemenea, se subliniază faptul că investitori supuși sancțiunilor UE, precum Mihail Fridman, pot utiliza tratate vechi pentru a contesta restricțiile financiare impuse în temeiul politicii externe a Uniunii.
Portugalia este vizată deoarece menține 34 de tratate bilaterale care includ mecanisme de arbitraj între investitori și state, cunoscut sub numele de Investor-State Dispute Settlement (ISDS). Organizația TROCA a atras atenția asupra costurilor juridice enorme suportate de stat, menționând un caz în care Portugalia a cheltuit peste 1,6 milioane de euro pentru asistență juridică externă. Reclamanții argumentează că sistemul ISDS permite corporațiilor să solicite despăgubiri masive pentru măsuri luate de guverne în interes public, afectând autonomia ordinii juridice europene.
Demersul actual face parte dintr-o campanie mai amplă, care a început în decembrie 2025 și vizează deja alte patru state, inclusiv Germania și Franța. Organizațiile Handel Anders!, TROCA, Both ENDS, SOMO și Friends of the Earth Europe susțin că multe tratate semnate înainte de 2009 nu includ garanții suficiente pentru a evita conflictele cu normele UE. Această perioadă este critică deoarece, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele în domeniul investițiilor străine directe au fost modificate, schimbând distribuția puterilor dintre statele membre și Uniune.
Problema centrală ridicată de organizații este modul în care clauzele de transfer al capitalului pot fi folosite pentru a anula efectul sancțiunilor europene. Reclamanții avertizează că investitorii pot solicita compensații atunci când activele lor sunt înghețate sau când transferurile financiare sunt restricționate de autorități. Deși organizațiile estimează că procedurile ISDS au generat costuri cumulate de peste 10,5 miliarde de euro pentru statele membre, Comisia Europeană nu este obligată să declanșeze automat o procedură de infringement, necesitând o proprie evaluare juridică a instituției.
În cadrul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a stabilit deja prin hotărârea Achmea din 2018 că anumite clauze arbitrale din tratatele bilaterale dintre două state membre sunt incompatibile cu dreptul european. Deși acordul din 2020 a vizat încetarea tratatelor intra-UE, sesizările actuale se concentrează pe acordurile încheiate cu țări terțe. Această problemă juridică rămâne un punct de tensiune între protecția investițiilor străine și libertatea statelor de a reglementa în scopuri de securitate, climat sau fiscalitate.