Vasile Pușcaș, care a ocupat funcția de negociator-șef al României cu Uniunea Europeană în perioada 2000-2004, a oferit o evaluare critică a parcursului românesc la două decenii de la integrare. Acesta susține că, deși România a devenit stat membru, procesul de integrare europeană a fost unul cu pași modesta. Conform estimărilor făcute de fostul negociator, țara a reușit să utilizeze doar aproximativ 20%-30% din oportunitățile și șansele generate de statutul de membru al Uniunii Europene.
Negocierea pentru aderare a fost marcată de momente de mare tensiune și de o atmosferă de neîncredere față de România. Vasile Pușcaș a amintit că, în decembrie 2003, în Parlamentul European a existat un proiect de rezoluție pentru „înghețarea” negocierilor, inițiată de o grupare conservatoare și condusă de un europarlamentar olandez. Această încercare de a amâna momentul aderării fixat pentru anul 2007 a fost obarcată, însă procesul a suferit un semestru de pierdere din cauza acestor obstrucții politice.
Pe lângă presiunea externă, echipa de negociere a trebuit să se apere de acțiunile unor preopinenți interni care au încercat să pună bariere la Bruxelles. Vasile Pușcaș a subliniat că tot anul 2004 a fost extrem de dificil, deoarece negocierile s-au desfășurat în contextul campaniilor electorale din România. În acest interval, s-a manifestat o opoziție semnificativă din partea Olandei și a Finlandei, în special pe capitolul Justiție și Afaceri Interne, dar reformele legislative au ajutat la deblocarea procesului.
În ceea ce privește beneficiile reale, fostul negociator consideră că lipsa unei strategii postaderare din partea guvernelor a împiedicat dezvoltarea sustenabilă. Vasile Pușcaș a observat că, deși România a beneficiat de contagiunea Pieței Unice, nu a adjudecat toate avantajele competitive. El a menționat că obiective precum intrarea în zona euro sau în spațiul Schengen au fost gestionate lipsit de apetit de către elitele politice, fiind adesea influențate de interese partizane interne.
Fondurile europene au fost privite, în primii ani de după 2007, prin prisma unei mentalități de tipul „cum să luăm banii europeni”, mai degrabă decât ca instrumente de dezvoltare. Vasile Pușcaș a explicat că abordarea s-a schimbat abia în ultimii ani, odată cu introducerea PNRR-ului, care a articulat nevoia de investiții în bunuri publice. Înainte de această schimbare, guvernele s-au concentrat pe absorbția banilor în trezoreria națională fără a implementa politici publice coerente.
Integrarea europeană a reprezentat pentru mulți cetățeni români o speranță de îmbunătățire a calității vieții, însă exodul masiv de oameni către alte state membre a arătat că mulți nu au găsit beneficiile așteptate în țară. Această realitate socială reflectă dificultatea de a transforma apartenența formală într-o participare activă la procesele de decizie și la dezvoltarea civilizației europene în cadrul României.